Initial, traiam in ignoranta: stiam cine sunt, unde mi-e locul si ce o sa-mi aduca viitorul.
Apoi, fara sa-mi dau seama, am decis sa pasesc spre intelepciune, iar singurul drum care duce acolo se numeste “intrebari existentiale”. Cam atat cu certitudinile. Bine ati venit indoilei.
Cand in anul I de facultate, profesorul nostru de literatura ne-a spus: “learn to question everything” mi s-a parut ca am primit un cadou divin, ca o cheie secreta care avea sa deschida un cufar cu comori. Pentru mine comorile au constat intotdeauna din cunoastere si intelegere, inteligenta si capacitatea de a o folosi cum trebuie.
Dar acum, privind in urma, inca un calator fidel pe drumul sinous al “intrebarilor existentiale”, incep sa vad cuvintele acelea mai mult ca un blestem. Sa ma intreb daca poate fi rupt sau spulberat. Sau poate rascumparat, cumva…
Spun rascumparat pentru ca stiu acum ca totul are un pret, indiferent ca stim sau nu ca il platim, indiferent ca cerem ceva sau il primim cadou. Iar acel cadou a avut un pret pe care l-am platit orbeste, deci nu stiu care a fost. Simt doar ca l-am platit. Si cred ca, daca as putea sa-mi dau seama care a fost acest pret, l-as putea rascumpara. Daca asta are vreun sens defel.
Nu cred ca asta m-ar opri din drum, ci mai degraba cred ca mi-ar da mai multa claritate. Nu exista posibilitate de intoarce, nici n-ai cum sa abandonezi odata ce ai o pornit. Dar, avand mai multa claritate, poti observa mai multe detalii, uneori si mici deviatii utile pentru a gasi raspunsuri sau doar pentru a te odihni. Toate acestea iti accelereaza drumul.
Ceea ce nu mi-a spus nimeni despre acest drum, desi tare-mi doresc sa o fi facut, este ca odata ce ai pornit pe el, nu te poti intoare, nu te poti opri si nu te poti da jos.
Te poti bloca – ceea ce este cel mai rau si greu de suportat din punctul meu de veder. Conflictele interioare escaladeaza peste media de suportabilitate cand te blochezi, asa ca ai vrea sa eviti asta cu aproape orice pret. Sau macar sa fii constient atunci cand platesti pretul, sa-i cunosti valoare.
Te poti grabi, dar asta va duce in cele din urma la o epuizare care te va face sa te simti la fel de rau ca si conflictele interioare, doar ca in loc ca totul sa fie exagerat de puternic, de rasunator si de dureros, totul devine ca o melasa laptoasa de neclaritate continua. O confuzie letargica in care nu mai stii ce simti sau daca simti ceva defel, iar de gandit nici nu mai spun, devine aproape imposibil dincolo de lucruri de baza.
Te poti lupta cu drumul ca sa te dai jos de pe el, dar n-ai sa reusesti la fel cum n-ai cum sa-ti stergi memoria doar prin puterea vie a dorintei. Nu poti sa dez-stii ceea ce stii. Poti incerca, te poti preface, dar vei sfarsi intr-o depresie sora cu alienarea. Pentru ca in incercarea ta de a nu fi unde esti, iti va fi imposibil sa fii oriunde.
Nu cred ca exista o cale de a evita aceste capcane ale drumului, doar pentru ca stii de ele. Din experienta mea, vei face aceste greseli din greseala, fara sa-ti dai seama de ele, pana cand le-ai depasit si privesti in urma. Abia atunci le poti da un nume: graba, blocaj, negare. Apoi iti poti vedea mai departe de drum sperand sa nu mai nimeresti in astfel de capcane nevazute.
Cine zicea ca ignorata este este binecuvantare, probabil stia ceva.
thesoularchitect 